Update 01.11.2021: Liderii G20 au aprobat la reuniunea lor de la Roma noua arhitectură fiscală internaţională, ca­re stabileşte la nivel mondial impozitarea companiilor multinaţionale cu minimum 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor începând din anul 2023. Conform unor prime estimări, implementarea cotei minime de impozitare de 15% ar aduce aproximativ 150 de miliarde de dolari (127 miliarde euro) în venituri fiscale suplimentare la nivel global.

La începutul lunii iunie 2021, miniștrii de finanțe ai țărilor G7 (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Canada) au ajuns la un acord istoric legat de impozitarea minimă cu 15% a profiturilor marilor companii multinaționale.

Deciziei politice de a implementa această reformă nu îi lipsește ambiția, dar va implica modificări complexe ale principiilor fiscale internaționale, așa cum au fost ele reglementate în ultimii 100 de ani.

Acordul la care au ajuns țările G7 își propune să stopeze mutarea profiturilor (“profit shifting”) către țările cu impozitare redusă și să se asigure că cele mai mari companii globale plătesc impozit pe profit acolo unde operează efectiv. În vizorul politicienilor din aceste țări au stat în special giganții din tehnologie (preponderent firme de origine americană), toate țările G7 vizând să colecteze mai multe impozite de la aceste mari companii, în funcție de volumul consumatorilor lor din aceste țări. Atât SUA, care a avansat ideea unui impozit minim (în final agreat la 15%), cât și Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au considerat că acordul este unul semnificativ și că va duce la o creștere a veniturilor fiscale colectate de toate aceste țări. Concesia cerută de SUA țărilor europene a fost să se renunțe însă imediat la impozitul digital pe care câteva dintre țări l-au implementat deja sau urmau să îl implementeze.

Miniștrii de finanțe nu au agreat încă concret cât de mari trebuie să fie companiile vizate (concesia SUA fiind de a viza companiile globale cu marje de profit de cel puțin 10%) și nici asupra cărui profit se va aplica acest impozit minim efectiv de 15%, ceea ce face dezbaterea tehnică relativ dificilă pentru experții care vor trebui să implementeze acordul politic în legislația fiscală propriu-zisă.

Pe baza noului acord, companiile mari vizate de acest tip de impozitare vor fi implicit descurajate să mai declare profituri în țări cu impozitare redusă (de exemplu, Irlanda, care are un impozit pe profit de 12.5%), pentru că țara de origine (țară sediului central) va putea colecta diferența de impozit până la impozitul efectiv de minim de 15%, ceea ce e de așteptat să ducă la două efecte – (1) colectarea unei sume totale mai mari de impozit și (2) plata acestui impozit către mai multe țări (unde sunt realizate efectiv vânzările și nu doar unde e prezența fizică a firmei care înregistrează vânzările).

Intenția actuală este de a modifica sistemul de impozitare curent (bazat pe un acord internațional de acum circa 100 de ani, respectiv impozitarea directă pe baza rezidenței fiscale), care nu mai este sincronizat cu economia curentă și care a condus la un comportament fiscal agresiv al unor companii globale (adeseori în competiția pentru maximizarea profiturilor lor nete și implicit a creșterii remunerației nete plătite acționarilor lor), așa încât să conducă la impozitarea profiturilor în țările în care sunt localizate activele necorporale sau clienții acestora.

Puțină istorie recentă

După criza financiară globală din 2008-2009, guvernele multor țări s-au confruntat cu o nevoie în creștere de venituri bugetare, iar negocierile globale privind o nouă paradigmă fiscală au început la nivelul OCDE încă din 2013, când au demarat discuțiile legate de stoparea mutării profiturilor (“BEPS” – Base Erosion Profit Shifting), cu scopul de a regândi și aduce la zi sistemul de impozitare internațional în lumina dezvoltării ample a fenomenului digitalizării afacerilor globale din ultimii 10-15 ani.

În concepția OCDE, acest tip de impozitare urma să aibă doi piloni (“two pillars”) – realocarea dreptului de impozitare către țări pe noi baze decât rezidență fiscală/prezența fizică și introducerea unui impozit pe profit minim.

Datorită încetinirii discuțiilor în cadrul OCDE, UE a demarat propriile discuții în 2018, propunând introducerea unei taxe digitale de 3% pe cifra de afaceri europeană a tuturor giganților din tehnologie (SUA fiind nemulțumită de acest tip de impozitare), care nu a întrunit însă nici unanimitatea țărilor membre UE, conducând la introducerea impozitării digitale doar unilateral, în câteva țări europene.

La începutul anului 2021, ca parte a efortului continuu de a găsi o soluție la problema fiscală a digitalizării economiei globale, OCDE/G20 au lansat o invitație la consultare publică pe tema Pilonului I și a Pilonului II.

Ce soluții propune Uniunea Europeană?

Întrebarea cheie este cum va putea Uniunea Europeană să implementeze o directiva care să vizeze reguli uniforme de calcul al bazei de impozitare? Va fi nevoie de unanimitate pentru această decizie? Și care vor fi mizele politice ale obținerii unanimității (țări precum Ungaria, cu un impozit pe profit de 9% și Irlanda, cu 12.5% și-au anunțat deja opoziția)?

UE a anunțat în luna mai 2021 că va renunța la ideea adoptării complicatului sistem CCCTB (la care s-a lucrat mai bine de 10 ani) pentru a adopta o nouă viziune pentru impozitarea directă la nivelul UE, în linie cu noile discuții din G7, fixând o agendă pentru următorii doi ani.

Pandemia COVID-19 și deficitele bugetare rezultate au accelerat tendințele existente – precum digitalizarea – și au acutizat problemele curente din sistemul de fiscalitate internațională. În UE, multitudinea de reguli de impozitare directă din fiecare țară creează complexitate pentru firmele care operează transfrontalier în piața unică, căci fiecare firmă trebuie să se adapteze la 27 de sisteme naționale de impozitare directă, cu reguli diferite de calcul pentru profitul impozabil (și cote de impozitare diferite), ceea ce afectează competitivitatea Europei ca întreg, investițiile și creșterea economică.

Deși profiturile companiilor sunt impozitate la nivel național, modelele de afaceri sunt tot mai complexe, globale și digitale, ceea ce conduce la dificultăți practice și costuri mari de conformare fiscală sau chiar dublă impozitare pentru companiile care operează în Europa și jonglează cu regulile diferite din fiecare țară europeană, în timp ce alte companii se folosesc de “portițele” din legislație pentru a-și planifica agresiv calculul de impozit pe profit.

BEFIT – “Business in Europe: Framework for Income Taxation” – noua viziune europeană despre fiscalitatea directă – își propune să elimine obstacolele fiscale și să facă piața unică mai prietenoasă pentru companii, intenționând să implementeze un model unic de calcul (“single corporate tax rulebook”), pe baza unei formule de alocare a profiturilor impozabile și a unui model comun de calcul al bazei impozabile. Intenția BEFIT este de a elimina birocrația și costurile mari de administrare fiscală, precum și de a reduce oportunitățile de evitare a impozitării și a susține antreprenoriatul.

Așadar, mai concret decât predecesorul proiect CCCTB, BEFIT ar urma să folosească momentul discuțiilor globale pornite în cadrul G7 pentru a implementa un model similar cu doi piloni – o formulă pentru alocarea profitului impozabil (pilonul 1) și reguli comune de calcul a profitului impozabil (pilonul 2).

Rămâne să vedem unde se va poziționa România în dialogul pe tema BEFIT și a impozitării minime efective cu 15% propuse de G7 și OCDE.

Pentru autoritățile publice, provocarea principală ar putea să determine, în primul rând, dacă noua viziune europeană și noul impozit efectiv minim de 15% vor conduce la o suplimentare a veniturilor bugetare pentru România, funcție de modelul de business al companiilor mari vizate de nouă legislație și să determine costurile administrării noului model fiscal. Modificările ce vor fi propuse prin BEFIT vor trebui de asemenea implementate în legislația fiscală românească și legiuitorul ar trebui să fie cu un pas înaintea discuțiilor tehnice pentru a susține poziția României cu privire la noua formulă de calcul a profitului atribuibil pentru impozitarea fiecărei jurisdicții europene (ținând cont că România are un impozit pe profit mai mare decât cel minim de 15%).

Pentru investitorul privat, român sau străin, atenția ar trebui îndreptată asupra noii formule de calcul a profitului impozabil ce va fi alocat pentru taxare în fiecare jurisdicție din Uniunea Europeană (unde există operațiuni sau vânzări sau drepturi de proprietate intelectuală), la volumele de afaceri din aceste țări (dacă firmele vizate vor fi doar cele mari sau și cele medii/mici), la modul de structurare a raportărilor contabile și fiscale și costurile aferente din fiecare țară, etc.

În final, vom putea concluziona în câțiva ani dacă BEFIT va fi un plan mai realist decât CCCTB (rămasă ca o idee teoretică, fără acord politic unanim în UE) și dacă detaliile vor fi suficient de bine definite și legiferate de Comisia Europeană și implementate în legislația națională, așa încât să facă în final mai ușoară viața companiilor și a administrațiilor fiscale, cu efect real asupra bugetelor naționale.

Angela Roșca este Managing Partner al companiei de consultanță fiscală Taxhouse.

 

Practica abuzivă a ANAF poate împiedica dreptul contribuabililor la obținerea rambursării de TVA Noi obligații de rapoarte către autoritățile fiscale începând cu 1 ianuarie 2022 – SAF-T

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *